András Csonka, Director de Programe în cadrul Academiei de Muzică Franz Liszt din Budapesta

„Competițiile muzicale reprezintă pași extraordinar de importanți pentru cariera unui tânăr muzician. Există deja, în lume, foarte multe concursuri, care se adresează diferitelor instrumente, cântului vocal, compoziției, însă o competiție de duo este, cu adevărat, o raritate. Eu, de exemplu, nu am mai întâlnit niciun concurs care să aibă întocmai acest specific și mi se pare o idee cât se poate de bună. Muzicienii care își propun să ia parte la un concurs de duo trebuie să se pregătească foarte intens, întrucât a cânta într-o astfel de formație – mă refer, în special, la duourile de patru mâini și două piane – se încadrează într-o ramură foarte specială a muzicii de cameră, iar un astfel de concurs poate reprezenta un pas crucial în cariera și evoluția lor.
Pentru ca acest concurs și orice concurs, în general, să poată crește din ce în ce mai mult pe o scară internațională, trebuie a se avea în vedere mai mulți factori. În primul rând, este vorba despre premii; cu cât acestea sunt mai atractive, cu atât numărul competitorilor va fi mai mare. În al doilea rând, este bine ca juriul competiției să fie format din muzicieni renumiți – prestigiul întregii manifestări va crește prin numele juraților. De asemenea, printre elementele importante se numără și programul pe care candidații trebuie să îl prezinte. Mă bucură faptul că, în cazul Concursului Internațional de Duo Suzana Szörenyi, acești factori sunt îndepliniți și, iată, există deja aplicanți din mai multe țări. Este un lucru foarte bun pentru o primă ediție.
În final, în ceea ce privește secțiunea dedicată formațiilor de interpreți amatori, cred că este foarte dificil să departajăm muzicienii profesioniști de amatori raportându-ne exclusiv la anumite criterii fixe, prestabilite. Este, totuși, o idee foarte bună organizarea unui concurs care să se adreseze și acestei categorii de iubitori de muzică, celor pentru care a cânta nu reprezintă o profesie în sine.”